Indemnizațiile pentru persoanele cu handicap ar putea fi mărite

Indemnizațiile pentru persoanele cu handicap ar putea fi mărite
Publicat: 16/04/2016, 13:13

Adulții cu handicap grav vor avea venituri egale cu salariul minim pe economie, adulții cu handicap accentuat 50% din salariul minim, iar adulții cu handicap mediu în cuantum de 25% din salariul mimin, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul Senatului. Proiectul este susținut de 36 de parlamentari PNL.

De asemenea, proiectul de lege prevede actualizarea anuală a cuantumului drepturilor cu indicele creșterii prețurilor și cu indicele creșterii salariului minim pe economie.

Potrivit normelor în vigoare, adulții cu handicap grav încasează 340 de lei pe lună, cei cu handicap accentuat 272 de lei, iar adulții încadrați în grad de handicap mediu, 39 de lei lunar.

În România sunt în jur de 700.000 de persoane adulte cu handicap, potrivit unei statistici publicată de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități.

Senatul este prima cameră sesizată în cazul ambelor proiecte de lege, iar Camera Deputaților este for decizional.

În dezbatere publică pe site-ul Senat mai este un proiect de lege referitor la drepturile persoanelor cu handicap, susținut de 37 de parlamentari de la PNL, potrivit căruia aparținătorii persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat vor fi scutite de plata impozitelor pe clădirile de domiciliu sau pe mașini.

„Aparținătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat vor fi scutiți de plata impozitului pe clădirea de domiciliu și pe terenul aferent acesteia, precum și de plata impozitului pe autoturism”, prevede proiectul de lege.

Inițiatorii susțin că prin adoptarea acestui proiect de lege va fi înlăturată discriminarea între aparținătorii adulților cu handicap grav sau accentuat, adulții cu handicap care dețin clădirea în care locuiesc sau o mașină și reprezentanții legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat pentru că actuala legislație exceptează doar unele categorii de plata impozitelor pe clădiri de domiciliu și pe mașini.

„Prin această propunere, considerăm că se face dreptate persoanelor cu handicap grav sau accentuat și aparținătorilor acestora care în prezent nu pot beneficia de prevederile noului Cod fiscal”, se arată în expunerea de motive.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
La 60 de ani, regina frumuseții din Buenos Aires arată uluitor de tânără și a...
INCREDIBIL! Belodedici a fost reținut de poliție, după niște evenimente ca în filme
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A murit Ştefan Birtalan, fost dublu campion mondial la handbal: „Ne-a părăsit un Uriaș”
„Familia secolului!” Emil Rengle și iubitul lui se țin de cuvânt și s-au pus pe...
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Afacerea de succes pornită de un maramureşean mutat de la oraş la ţară. Îşi vinde...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Șocul cultural avut de o studentă africană din Marea Britanie când a venit în România:...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
România e în doliu. A murit unul dintre cei mai mari sportivi din istorie: Ne-a...
Legătura dintre Marius Moga și Ionuț Cercel. Compozitorul a recunoscut tot
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Legendara gimnastă Gina Gogean și-a pierdut mama într-un cumplit accident. La volan se afla sora...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Test de cultură generală. Cui aparțin toți urșii panda din lume?
×